Neurochirurgie Timisoara

Clinica de Neurochirurgie din Timisoara este un centru regional in care se rezolva patologia cerebrala si spinala, tumorala, vasculara si traumatica la adulti si copii, totodata este un centru de pregatire universitar si postuniversitar.

Abonati-va la newsletter

Clinica de Neurochirurgie din Timisoara este un centru regional in care se rezolva patologia cerebrala.


Clinica de Neurochirurgie Timisoara pretuieste si respecta intimitatea ta. Pentru mai multe informatii, citeste Politica de confidentialitate.

Noutati

Moartea cerebrală și transplantul cardiac

Martie 2016
Putem defini transplantul cardiac ca o minune medicală a secolului al XX-lea. O minune ce a început odată cu transplantul de inimă realizat de doctorul Christian Barnard și a dat speranță de viață multor bolnavi, iar de atunci încoace face parte din practica medicală internațională. Totuși, această minune medicală poartă cu ea o realitate la fel de tristă, moartea cerebrală. Și atunci se pune întrebarea: transplantul de organe este o donație sau o crimă?
 
La aceasta întrebare și la multe altele s-a răspuns în cadrul conferinței "A doua șansă - Transplantul cardiac în caz de moarte cerebrală", organizată de Cercul Studențesc de Neurochirurghie din Timișoara, în colaborare cu Clinica de Neurochirurgie și Clinica de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Pius Branzeu" și Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.
 
Conferința a reunit în Amfiteatrul A al Spitalului Județean peste 300 de studenți interesați de acest subiect, împreună cu lectorii care au încercat să le raspundă la întrebări: doctorul Horia Pleș -- din partea Clinicii de Neurochirurgie din Timișoara, profesorul coordonator al acestei conferințe -- doctorul Ovidiu Bedreag din partea Clinicii de Terapie Intensivă și doctorul Horea Feier din partea Institutului de Boli Cardiovasculare.
 
Aceștia au disecat subiectul din punctul de vedere al neurochirurgiei, terapiei intensive și al chirurgiei cardiace. Discuția a pornit de la moartea cerebrală. Creierul constituie principalul organ coordonator care gestionează funcționarea celorlalte organe, având ca rezultat menținerea unității funcționale a organismului.
 
Prin urmare, distrugerea creierului implică dereglarea funcționării celorlalte organe și conduce, treptat, organismul la moarte. Pentru diagnosticarea morții cerebrale există criterii clare, cum sunt: reflexul pupilar fotomotor, reflexul cornean, reflexul de vomă, reflexul de tuse, testul de apnee ș.a.m.d.
 
Totuși, în istorie sunt consemnate cazuri ale unor pacienți care, deși au fost diagnosticați ca fiind în moarte cerebrală, s-au trezit din această stare și chiar au trăit 9, 17 sau mai mulți ani.
 
Cum ar putea un medic să explice unei familii că omul drag lor nu mai are nici o șansă și că singura consolare pe care o poate primi este aceea de a salva prin moartea lui cinci, trei sau chiar și o singură viață? Răspunsul este simplu: nici un medic, care nu este convins că nu se mai poate face ceva pentru pacientul său, nu își va lua dreptul de a decide între viață și moarte, pentru că provocarea etică principală pentru orice protocol de transplant este să oferi darul vieții unui om, fără însă să iei viața altui om.
Ce se întâmplă cu inima acelui pacient? La cine ajunge? Ei bine, și pentru cel care va primi inima există un protocol și criterii clare de selecție. Problema care a fost ridicată, însă, în cadrul conferinței viza realitatea transplantului cardiac în lume, dar mai ales în România. Primul transplant de cord din lume a fost efectuat de o echipă de 20 de chirurgi conduși de medicul sud-african Christian Barnard, în 1967.
 
În România, primul transplant de cord se leagă de numele chirurgilor cardiaci Radu Deac și Șerban Brădișteanu și a fost efectuat în 1999. Raportul donator - receptor este de 1 la 2, ceea ce înseamna că unul din doi oameni primesc a doua șansă la viață.
Deși lucrurile par destul de optimiste, nu este cazul și în țara noastră. În România, raportul este de aproximativ 1 la 15, un procent destul de scandalos, având în vedere numărul de morți cerebrale diagnosticate clinic. De ce se întâmplă acest lucru?
Din păcate, România nu dispune de destule centre specializate pentru a efectua acest tip de transplant. Este trist pentru familiile care acceptă donarea de organe faptul că inima, care este simbolul vieții, nu este prelevată. ,,Cum poți decide, încă din timpul vieții, să donezi organe?", întreba o studentă.
 
Din păcate, în România, acest lucru nu este posibil. Există țări în care donarea de organe este o alegere care poate fi făcută de fiecare om în timpul vieții. În țara noastră nu există nici o legislație care să permită acest lucru. Familia decide dacă dorește sau nu donarea de organe, iar în cazul in care pacientul nu are aparținători, acest lucru nu poate fi luat în calcul.
Acestea au fost principalele subiecte discutate în cadrul conferinței. Din discuțiile care au avut loc se desprind câteva idei: corpul omenesc este sacru, trebuie respectat atât în timpul vieții, cât și după moarte, iar donarea unui organ este o minune pentru cel care îl primește, însă nu trebuie să uităm de drama pe care o generează de partea opusă.
 
 
« Inapoi la noutati